jemapel & jemanfu

Zis si facut: la 7 jumate am cafeaua facuta si bagajele in masina. Spre 8 apare la belle normande, asa cum a promis. Dupa un sfert de ora, cap compas Bayeux. Usor de ajuns, greu de parcat. Tapiseria e dupa colt. Intrarea costa de parca ti-ar da tapiseria acasa.

Versiunea originala si integrala a tapiseriei e putin mai decolorata ca in pozele de manual. Ma apuca un fel de duiosie, cam ca la intilnirea cu o colega dintr-a cincea pe care o iubeai in secret.

Faina viata de cavaler normand in secolul XI: de dimineata te puneai pe caft si, daca te prindea cina in viata, te puneai pe mincare si bautura. Comete, corabii, cai, cavaleri longilini in zale, scuturi uriase.

Ori de cite ori reiei povestea, Harold moare undeva prin scena 50. Imi pare rau dupa el. Guillome mi-e antipatic. A cistigat si el o incaierare si gata, e in carti. De Harold nu-si mai aduce aminte mai nimeni, desi el e cel care si-a pus pielea pe bat acolo. Ce sa mai vorbim de Eduard, care practic a initiat toata tarasenia. Desi macar asta din urma a avut o inmormintare frumoasa. Cu gindul la coliva mi se face foame.

Dupa 14 ore de batalie ma simt putin obosit. Decid ca ajunge cu momentul istoric si o dau pe comercial. La shop gasesti orice: ilustrate mici, potrivite, mari si enorme, calendare, albume, cani, tricouri, toate cu cavalerii normanzi, cu armurile, cu caii si cu corabiile lor. As fi luat o perna cu corabie pentru aia mica dar nu sint sigur ca se potriveste cu interiorul ei si n-am chef sa arunc 35EUR intr-un dulap.

O apuc spre catedrala. E cam cit aeroportul Otopeni. Partea neplacuta cu catedralele astea e ca sint un ghiveci. In ultima mie de ani care cum s-a trezit a mai pus ceva de la el. Dupa jumatate de ora de citit ghidul imi vijiie capul si renunt la detalii. Arunc inca o privire catre “indragostitii din Bayeux”, un basorelief romanic celebru, si ma indrept spre iesire.

Pe un perete o placa iti aduce aminte de un milion de soldati ai imperiului britanic morti in primul razboi. E mult, ma gindesc ca poate ca ar trebui sa tinem minte fiecare cite un nume. De altfel Normandia e plina de cruci, de memoriale, de amintiri de razboi. Mai indepartate sau mai apropiate. Mai abstracte sau mai concrete. Dede imi povestise de bunica-su. A facut primul razboi, din care s-a scos. Intr-un sfirsit s-a retras la o ferma, undeva, intr-o padure normanda. Acolo l-a gasit sanatos anul 1944 dar si aviatia aliata. Din eroare a fost facut chisalita cu ferma si cu animale cu tot.

O iau incet spre casa, hotarit sa ma mai impiedic de un castel. Pun degetul pe Canon, e in drum. Canon e celebru mai degraba pentru gradinile lui. Sint frumoase, vegetatia e deasa si diversa, oglinzile de apa sint o minunatie. Dar sint pline de tot felul de traznai. Turistic vorbind, pare o zdroaba chinuita dupa pitoresc. Din perspectiva vremii, ma gindesc ca nobilii alergau gagicile prin gradina si, la cite un templu sau la cite un chiosc chinezesc, ele se opreau surprinse iar ei le prindeau si le futeau. Pare singura explicatie rezonabila.

Desi castelul pare pustiu fac ce fac si ma impiedic de o pupaza care ma intreaba cu ce ma poate ajuta. Ajungem repede la concluzia ca de fapt singurul mod in care ma poate ajuta e sa ma conduca spre iesire: castelul e inchis, e proprietate privata, bla-bla… In aceeasi fraza se razgindeste si, cu un efort lipsit de orice gratie, ma tapeaza de 6 euro si ma lasa in pace.

Acu ca am bifat actiunea culturala sa trecem la treaba. Tortisembert nu e departe si ajung numai bine, la doua ceasuri inainte de muls. Timp suficient sa fac cunostinta cu Dominique si cu Mylene, gazdele mele. Aici voi locui chiar la ferma. Mylene ma citeste ca sint flamind si ma miluie cu ceva de-ale gurii, inclusiv un pahar de rose rece.

Pun o sticla de cidru la frigider, fac un dus, o cafea, si ma apuc de citit. Mylene a imprastiat cartulii, reviste si brosuri turistice pe peste tot. Una e o carte frumoasa, un fel de Normandie de autor, care e pictor, cu ilustratii in acuarela. Dau peste un citat din Asterix si Normanzii: “Veti gusta culmea culmilor bucatariei normande… Smintina cu smintina”. Imi propun sa citesc Asterix si Normanzii, e o carte buna, cu siguranta.

Gata, la muls. Vine si Patrice de la scoala. Patrice are 56 de ani, a fost militar si contabil, a fost casatorit pe rind cu o tunisianca si cu o romanca. Acum e insurat cu o senegaleza si face o scoala zootehnica, vrea sa infiinteze o ferma de capre in Senegal. Face practica la Dominique. E simpatic.

O vreme o frec prin sala de muls unde Dominique imi face o mica introducere. Dupa care insfac o furca si o iau dupa Patrice. Gata cu boieria, se pare ca aici avem treaba. Nu e mare lucru: paie, fin, graunte, apa, curatenie. Capre, caprite, tapi, porci. Dar timpul trece. Imi place, finul miroase bine.

Seara ma imprietenesc cu sticla de calvados de la Joel si o invit la mine la televizor. Sint doar citeva programe, totusi ma culc tirziu, desi miine trebuie sa ma scol devreme.