jemapel & jemanfu

Ieri am lasat aparatul pe masa in curte. A plouat pe el, nu mult. Azi constat ca nu prea mai merge. In fine, noroc ca am facut toate pozele pe care trebuia sa le fac. Termin treaba pe indelete. Fac citeva cumparaturi de la magazinul Mylenei, cadouri pentru acasa, si inchei socotelile cu gazda. String lucrurile, ca deseara o sa vin tirziu iar miine plec devreme.

Plec spre nord, cu gindul sa mai vad odata marea si Caen. Ma opresc la domeniul Saint Hippolyte sa fac citeva poze in brinzarie. Reusesc sa fac doua si aparatul se opreste. Ma indrept spre Dives-sur-Mer sa vad catedrala Notre-Dame a lui Guillaume, fosta Saint Sauveur, si apoi spre Cabourg, sa-l caut pe Proust.

Dives-sur-Mer e o mica bijuterie. Notre-Dame e chiar la intrare. Trag masina si fac ultima poza pe teritoriu francez. O iau pe stradute fermecatoare care se strecoara pe linga halele de lemn de secol XIV, pe linga conacul Bois-Hibout, pe linga satul de arta Guillaume le Conquérant sau pe linga magazine cu fantezii normande stralucitoare si scumpe, in general de mincare si de baut.

Ma urc in masina si ma plimb putin pe malul marii spre Houlgate, apoi intorc si traversez spre Cabourg. Las masina linga clubul de iahting si o iau pe jos. Mai intii pe faleza, apoi descult, pe plaja. Apa e neverosimil de placuta. Culeg scoici. Un tip pescuieste. Citiva fac plaja in pofida brizei alerte. Vreo doi fac baie in pofida interdictiei. Ajung la Grand Hotel. Urc inapoi pe faleza unde indicatoare turistice evoca Balbecul si promenada lui Proust.

Cher Marcel, sper ca vei intelege si vei ierta: n-am citit decit fragmentul din manualul de clasa a XIIa. Nu-mi mai aduc aminte daca era ala cu madeleina si nici daca mi-a placut. Am fost mereu prins cu altele. Dar in definitiv conteaza gestul: sint aici si am o doza convenabila de piosenie. Sint de acord ca esti mare si-ti meriti posteritatea. Apropo, Jemapel si cu mine scoatem o carte la All. Intre noi fie vorba: n-o s-o citesti nici tu, sintem chit. Stiu, e trist. Acu’ ma grabesc, ramine pe altadata, au revoir…

Plec spre Caen. Orasele mari imi dau in continuare frisoane. Chiar daca e aglomeratie circuli confortabil, dar invirtitul in jurul cozii dupa parcare mi se pare stupid. Precaut, ma uit pe harta si pun degetul pe o parcare din centru, are locuri libere, ma vir urgent in ea. Ma simt foarte destept cind imi reuseste chestia asta. In Caen n-am fost destul de precaut, era o parcare chiar sub castelul ducal. Stiu, miscarea nu strica, doar ca timpul nu e de guma.

In centru sint doua linii ferate ingropate cu un ecartament sovietic exagerat. Ma intreb ce nazdravanie ar putea circula pe ele. Mai tirziu aveam sa ma lamuresc: una era de dus iar alta de intors, pentru un fel de troleibuze enorme.

Caen e plin de biserici uriase, dar imi rezerv timpul pentru palatul ducal, o ruina impresionanta in centrul orasului. Trag la o cafenea sa ma pis si sa contemplu asezat orasul. Zidurile castelului domina masiv si indiferent imprejurimile. Vizavi e biserica Saint Pierre, putin mai jos, pe bulevard e Saint Sauveur, cu silueta putin mai zvelta. Hai in castel. Oamenii locului, parcimoniosi cu monumentul, in loc sa arunce gunoaiele pe terenul viran dinauntru, au construit o biblioteca si un restaurant. Iau meterezele la picior sa vad panorama orasului. In mijloc, capela Saint Georges e inchisa. La fel si donjonul initial construit de Guillaume. In locuinta guvernatorilor e museul Normandiei.

Caen e un oras universitar si incerc sa gasesc o librarie. Intreb la biblioteca de la castel. Da, e una aproape. O gasesc. Caut o carte de brinzeturi. N-au. Economi la bibliografie, francezii. Constatasem asta cautind pe net. Patrice mi-a confirmat, a gasit foarte greu cite ceva de citit pentru cursuri.

La sfirsit am ambitia sa arunc o privie la Abbaye aux Hommes. Pe drum trec pe rosu in fata masinii de politie. E prima oara cind vad stopuri de-astea: autobuzele de calatori trec primele spre inainte si au semafor separat. Masina politiei opreste linga mine citeva zeci de metri mai incolo. Incercare epica de explicatii. O politista simpatica imi zice ca nu se pune, ca am trecut pe rosu si ca sa fiu atent ca ma poate costa 4 puncte si nu stiu citi euro. Merci madame!

Cina cu Dede si Micheline. Calzi ca de obiecei. Beau doar vreo doua pahare de cidru ca miine vreau sa plec de dimineata. Dede imi da o bucata de Pont l’Eveque si ne promitem ca ne vom revedea.