jemapel & jemanfu

Beau cafeaua, arunc totul in masina si plec. Abandonez orice gind turistic, vreau sa ma vad la aeroport. Ma opresc de citeva ori. O cafea, plinul la benzina. Ultima oara sint la 40km de Paris. Aspir putin masina si incerc sa-i gasesc maimutoiului un reper mai precis. In acte nu scrie nimic. Daca eram destept memoram coordonatele la plecare. Sun la agentie, aia care m-ar putea ajuta nu raspund.

E aproape 1, la 3 jumate pleaca avionul. N-am de ales si pornesc spre centrul Roissy-ului cu tot atita speranta cit aveau aia cind s-au repezit cu avionul in turnurile gemene. Spiritul kamikaze tine pina incep indicatoarele linistitoare: aeroport, terminale, terminalul cutare, returnare masini inchiriate. Puteau sa spuna de la inceput ca e simplu si sa nu ma fiarba in halul asta.

La Europcar omul gaseste totul in regula la masina, desi capacele de la roti erau praf. Ma pune sa platesc 10 litri de benzina. Aproape normal. In schimb ma trezesc cu 100 si ceva de euro pentru un serenity pack pe care nu-l comandasem. “Serenity” sugereaza cumva ca m-am simtit bine. Da, m-am simtit bine, dar sint inclinat sa nu pun asta pe seama masinii. In fine, nu am chef sa ma cert si nu stiu daca serveste la altceva decit la pierderea timpului. Pe care nu-l prea am.

La check-in lucrurile sint putin mai putin evidente decit la Otopeni. Las geanta, de-acum destul de plina, in cala. O doamna de culoare vrea sa-mi verifice rucsacul. Sigur ca facusem o prostie: am lasat Pont l’Eveque-ul de la Dede in el. Imputita mi-l confisca: pas de pates molles! Ii propun sa-i las aparatul foto daca imi da brinza. O tine pe-a ei: pas de pates molles! Merde…

Mai e ceva timp si imi iau un rose rece. Nu se fumeaza nicaieri si-mi mai iau un rose. Dupa care ma duc la poarta de imbarcare. Consult de curiozitate orarul avioanelor. Constat cu ingrijorare ca la aceeasi ora pleaca inca vreo doua sau trei in alte directii. Sper sa se descurce astia si sa nu ne ciocnim.

Cladirea e din sticla, se vad avioanele si burduful ala unde o sa traga al nostru, dupa care ne uitam toti. Asteptam avionul cam cum astept eu trenul de Brasov in gara la Augustin. O clipa de neatentie si avionul e tras la scara. Sint nemultumit, geamurile sint murdare iar tabla cu care sint prinse motoarele de aripi e ruginita. Ma gindesc sa discut serios cu comandantul pe tema asta, ar putea macar sa spele geamurile. Ne imbarcam si decolam fara probleme vizibile.

In sfirsit vine impinge-tava cu mincare si beuturi. Constat cu satisfactie ca rezultatele de la testul din zborul precedent au fost prelucrate si concluziile insusite. Air France s-a pliat corect pe profilul meu intelectual: primesc ceva de mincare intr-o singura pungulita, foarte usor de desfacut, si o sticluta de vin rosu. Sticluta e intristator de mica. M-am uitat pe eticheta: 187 de mililitri. Era sa ma enervez: nu un sfert, da nici macar 200?!?! Si de unde au scos numarul asta? Mi-am propus sa demonstrez intr-o zi ca 187 e irational. Si sa dau in judecata compania, pe motiv ca folosirea numerelor irationale in timpul zborului poate fi periculoasa.

In fine aterizam. Ma terorizeaza gindul ca astia or sa-mi piarda bagajul, cu tot sticle si brinzeturi. Noroc ca am pus cadourile pentru fiica-mea in bagajul de mina. Intreb din om in om de unde se iau bagajele si nu inteleg de ce ailalti sint asa de indiferenti. Intr-un tirziu ajung la banda si recuperez fericit sacosa.

Urmatoarea imagine e cu Adriana, care-mi trage un zimbet si/sau un blitz in freza. Bucuria nauca a ajunsului acasa.