jemapel & jemanfu

Azi e zi de Camembert. Termin repede treaba si-o tai sa-l prind pe Durand in brinzarie. Camembert e un sat undeva printre dealuri. Cum intri in sat pe stinga, linga primarie, e Casa Camembertului. Are degustare si tot felul de gadjeturi pe care turistul poate sparge banu. Vizavi e muzeul Camembertului.

Ferma lui Durand e la 2km afara din sat. Un loc oarecare cu cladiri oarecare, prafos si anonim. Puteam fi si in Romania. Fac corvoada vizitei. Pe exteriorul fabricutei sint geamuri si panouri explicative. In brinzarie un tinar, probabil Durand fils, trebaluieste la brinza. Ma grabesc sa termin, sa cumpar si sa plec. Nu gasesc nimic care sa ma retina.

Durand e celebru pentru ca e singurul care mai face Camembert de ferma. In Franta si deci in lume. Ca sa poti scrie “fermier” (de ferma) pe brinza trebuie sa ti-o faci singur din laptele de la vacile pe care ti le cresti singur. Probabil ca e obositor. Omul apare in magazin cu o figura haituita, imi vinde brinza si dispare de parca ar face contrabanda. La iesire e o carte de oaspeti. Unii semnatari n-au fost prea draguti cu gazda…

Trec pe acasa, mi-e foame si mi s-au descarcat bateriile de la aparatul foto. Maninc ceva, beau o cafea si planuiesc iesirea urmatoare: va fi Notre-Dame de Courson si Fervacques. La Notre Dame de Courson e un conac. Gasesc cu greu drumul de acces, parca mai ingust ca de obicei, inecat in vegetatie. Promitator. Un tip vine la poarta si imi spune ca proprietarii nu sint acasa si nu ma poate lasa inauntru.

Stiu Fervacques-ul, am trecut cu Dede pe aici sa cumparam piine. Castelul e inchis, se viziteaza doar exteriorul, sunati, brosura costa 6EUR. Sun, un domn imi spune ca vine imediat. Apare un mosulica, in mina cu fituica de 6EUR. Ma intreaba daca o vreau. Aha, am scapat, e optionala. Ii raspund politicos ca nu, vreau doar sa arunc o privire si sa fac citeva poze. Imi spune ca in ea scrie tot felul de lucruri interesante. Ii spun ca am in masina un ghid al tinutului Auge doldora de lucruri interesante. Mosul contraataca si imi arata ca in fituica sint lucruri care nu sint in ghiduri. Intr-adevar, hirtoaga pare un fel de indrumar pentru concursuri gen “cine stie cistiga”. Majoritatea propozitiilor incep cu “Stiati ca…?”. De pilda nu stiam ca pomul ala mare din curte e cel mai batrin platan din Franta. Imi vine sa-i zic ca nu dau 6EUR pe mizeria lui nici sa mi-o dea cu platan cu tot. Mosulica ma vede (ne?)hotarit si se repliaza decisiv. Vizita se face cu brosurica si brosurica face 6EUR. Si gata. Mi se face mila de mos. In definitiv am vazut castele cu copaci care nu erau nici macar in primii 100 si tot 6EUR am dat. Facem tirgul si ma lasa in pace.

Aripa stinga are o parte de secol XV, fost conac la baza. Sau cel putin asa sustine mosulica. Cica pe aici ar fi trecut si Henri IV. Pariez ca p-asta l-au lasat pe gratis. Restul castelului e linistitor-renascentist. Plec de la castel si intru un pic in biserica, bucuros ca e deschisa. Nu e prea veche, dar e un neo-ceva de calitate.

Ghidul zice ca e misto sa te plimbi prin sat si prin urmare ma plimb prin sat. Ghidul are dreptate. Dar nici plimbatul prin sat nu e gratis: ma buseste foamea. Iau niste piine de la brutaria favorita a lu’ Dede si niste terrine forestiere (pateu paduret) plus un pic de boudin noir (un fel de singerete) de vizavi. Maninc la masina piine cu pateu, bun tare, puteam sa iau mai mult. E plina Franta de brutarii si de mezelarii de familie. O placere, mai ales ca fiecare le face cum stie. De obicei, cum stie mai bine…

Trec prin Livarot, iau vitel plus vin si ma intorc acasa. Le pun deoparte pentru cina, imbuc ceva si ma duc la treaba. Ma derobez juma de ora mai devreme, ii zic lui Patrice ca am de pregatit cina. Ride. Il las sa termine singur treaba si ma apuc de friptane si bordo. De data asta vinul pare ales de vitel insusi. Cu burta plina jurnalul merge greu si las ziua la jumatate.

Sa nu uit ca m-a sunat Dede sa ma invite vineri la cina.