jemapel & jemanfu

Ma scol la 7, e clar, ceasul meu biologic s-a dres. Excursia imi prieste. Sint odihnit si optimist, gata sa iau in piept facilitatile traiului normand. Beau juma’ de cafea si la 8 o tai spre Pont l’Eveque. E aproape. De cum intru in orasel dau de o parcare libera si gratuita. Merita sa las masina macar pina ma lamuresc unde e piata. Am noroc, e la 3 minute pe jos.

Piata de luni din Pont l’Eveques e o piata normala, care incepe cu haine, carpete, jucarii si tigai. Lipsuri mari in sectorul piese auto si rulmenti. Mai incolo incep fructele si zarzavaturile. Aici nu lipseste nimic, si aproape totul e normand. Putin mai incolo sint traditionalele gratare cu mici rotisoare cu pui. Sint producatori mici sau mari, dar si intermediari, standuri pricopsite, racitoare, masini.

Si da, in sfirsit, tarabele producatorilor. LeMonier e linga peretele halei. Abea venise si isi descarca marfa. Gogoloaie de brinza frumos asezate in ladite: proaspata, maturata (affine), demi-seaca si seaca. 3EUR – bucata mica, 3,5 – bucata medie, 4 – bucata mare. Se plinge ca inainte brinzarii erau in hala. Acum primaria nu le mai da voie, nu e clar ce fac acolo.

Piata e prilej de socializare: vecini de taraba si clienti vechi se aduna si stau de vorba. Il las putin pe Lemonier si pe prietenii lui si fac un tur de control. Ajung la unu cu Calvados. Scump, jumatea incepe la 20EUR si, cu virsta, poate ajunge foarte sus. Iau doar o carte de vizita.

Cind ma intorc la Andre ii cer o parere despre marca cu pricina. Nu e de mare ajutor. Se pare ca n-a maincat si n-a baut toata viata decit din batatura. Imi zice subversiv ca si el face calvados. Intreb de alambic. N-are, dar e un tip caruia ii da telefon si vine cu tractorul. E tot mai riscant. Daca afla aia de la Regie o poti incurca rau. O cunostinta a pierdut o parte din ferma pe tema asta.

Ni se alatura un tinar si se discuta despre zapezile de altadata si de cafeaua cu calvados. Tinarul nu pare sa le fi prins dar povesteste ca patintii lui nu stiau altfel. Acuma totul s-a terminat, ca te pun gaborii sa sufli. Discutia continua, oarecum inevitabil, cu o alta pacoste: radarele fixe. E limpede, viata e grea si la francezi. “La vache” apare tot la 3 cuvinte. Deduc ca e o chestie serioasa, nou doar o chestie pitoreasca pentru copiii romani care invatau franceza pe vremuri.

Andre ma duce la niste prieteni cu o taraba cu lactate de vaca. Dumnezeule, au smintina proaspata! Evident, plec sa cumpar o piine proaspata. Andre ma indruma catre brutaria potrivita. Nu sint sigur ca faceam diferenta, da intotdeauna iti cade bine sa stii ca faci cumparaturile unde trebuie. Pe drum iau si o bucata de sapun de Marsilia cu levantica.

Ma intorc sa cumpar smintina. Alaturi sint si doua tarabe cu pescarie. Imi promit sa fac rost de o reteta si sa gatesc scoici. Ma intorc la taraba lui Andre si ma apuc de mincat: piine proaspata, smintina proaspata, brinza proaspata de capra. Smintina e incredibil de dulce.

Alaturi e o doamna micuta, grasuta si simpatica foc. Vinde miere si turta cu miere. Se cunoaste cu Andre. Cind vede ce maninc se scandalizeaza, o sa ma rapuna colesterolul. La sfirsit imi aduce turta. Seamana cu turta maica-mii, doar ca e mai aromata.

O turista face poze. Insista sa ramin in peisaj, e clar ca am un “ce” normand inefabil.

Decid ca m-am lamurit cu piata si ca e cazul s-o sterg. Stabilesc cu Andre ca ne vedem miine la 10, fac citeva poze, imi iau un cirnat de ferma si aleg ca destinatie Rouen. Spre iesire ma imbie o tava enorma cu orez, scoici si creveti. Dar sint satul.

In apropiere de Rouen fac plinul si iau o cafea. Ca de obicei, ma incurc la plata cu cardul. In schimb reusesc sa reglez volanul si sa pornesc radioul. Programul 1, programul 2. Pe programul 3 Dumnezeu a pus France Musique. Si a fost bine, pina la capat.

Rouen e un oras mare, ma trezesc in centru cersind un loc de parcare. Dupa ce ma lasa un sfert de ora sa ma descurc singur, ingerul meu pazitor imi arata un indicator catre o parcare subterana. E chiar sub palatul de justitie. Pe la nivelul -3 gasesc un loc liber. Imi iau bagajul, inchid masina si plec cu convingerea ca n-o s-o mai gasesc niciodata.

Linga catedrala e un centru de turism. Imi cumpar o harta rutiera a Normandiei si un ghid. Harta are si radarele fixe. Tot linga catedrala ii fut unii o cladire proaspata de beton spre scandalul presei locale de scandal. Au dreptate, e urit.

Dau o tura pina la riu (Sena, neumblatilor!) dupa care zabovesc indelung pe linga Saint Maclou, iubirea mea din liceu. Prin imprejurimi, o poarta deschisa. Intru. Inauntru e Scoala regionala de arte plastice. O curte patrata cu vegetatie, din care nu-ti vine sa pleci.

Gasesc masina surprinzator de repede si o iau spre casa. Planuiesc sa ma opresc la domeniul St.Hippolyte. E linga mine, poate fac ceva aprovizionare. E inchis. No amu ce sa fac? O tai la repezeaza spre Livarot de unde tirgui piine si cidru. Imi crapa buza dupa un pic de digestiv. In sat opresc la un bar si iau un calva. E prost. Acasa pun cidrul la rece, maninc, spal rufe si ma culc exact atit de devreme cit imi permite sticla de cidru.